Influențele caselor țărănești s-au manifestat prin ornamente și elemente folosite sub diverse interpretări, dar care își păstrează originea. Printre elemente se numără logia, arcul trilobat, stâlpi de lemn, o tratare a cornișei ca o streașină obișnuită a unei case țărănești, includerea acoperișului în imaginea fațadei ca element de ornament, marchize sculptate din lemn, și țigla ceramică (inclusiv olane). Ornamente des folosite sunt nodurile și frânghiile (aka antrelacuri), păunii care sorb simetric dintr-o cupă, și spiralele vegetale (aka rinceauri) complexe. O parte a ornamentelor ale unor clădiri neoromânești din Belle Époque sunt făcute din ceramică smălțuită policromă, așa cum e cazul Școlii Centrale din București. Având în vedere faptul că majoritatea românilor au fost și sunt ortodocși, arhitecții uneori adăugau elemente de inspirație bizantină (ca cei doi păunii care sorb dintr- o cupă) sau cu semnificație creștină. O caracteristică a stilului este și folosirea de elemente grupate în trei (de exemplu un șir de trei ferestre), lucru care are face referire la un concept creștin, reprezentând Sfânta Treime (Tatăl, Fiul și Sfântul Duh). Clădirile au adesea un aspect de castel sau de fortăreață medievală, cu turnuri și părți ale structurii pe diferite nivele. Lucrul ăsta e inspirat de la cule, un tip de construcție semifortificată, specifică secolului 18, răspândită în întregul spațiu balcanic, inclusiv în România, cu precădere în Serbia și în Albania. În esență, culele erau locuințele boierilor, construite pentru apărarea propietarului și a membrilor familiilor lor împotriva invaziilor.