Cea timpurie (înainte de 1906)  

Belle Epoque e perioada în care stilul a fost creat. Pentru că nu era complet definit până la Expoziția Generală Română din 1906 din Parcul Carol, clădirile neoromânești dinainte de 1906 pot să arate destul de diferit unele față de altele, în special cele din anii 1890. Arhitecții au căutat inspirație în mai multe surse. Unii au fost inspirați de lumea islamică, mai precis de influențele otomane asupra arhitecturii tradiționale românești. Alții au fost influențați mai mult de stilul brâncovenesc, popular în Țara Românească la începutul secolului XVIII. În creațiile lui, Ion Mincu a amestecat intenționat sau nu elemente neoclasice, Beaux-Arts și neogotice. De exemplu, Școala Centrală are o intrare cu un fronton deasupra, la fel cum ai găsi la o clădire neoclasică. Neoromânescul din Belle Époque e de asemenea mai decorat în comparație cu fazele de mai târziu ale stilului.

​

Cea matură (1906-începutul anilor 1930) 

Pentru a sărbători împlinirea a 25 de ani de la încoronarea regelui Carol I al României, 40 de ani de domnie a regelui, 25 de ani de la proclamarea Regatului României, și 1800 de ani de la venirea romanilor în provincia dacică, în 1906 a avut loc în Parcul Carol (Parcul Libertății) din București Expoziția Generală Română. Majoritatea pavilioanelor expoziției erau structuri temporare, iar singurele care au supraviețuit sunt Biserica Cuțitul de Argint, Arenele Romane, Uzina de Electricitate Filaret, pavilioane mici, fântâna Ministerului Minelor și turnul de apă, proiectat astfel încât să arăte ca o fortăreață medievală de pe vremea lui Vlad Țepeș.[26][27] Expoziția Generală Română din 1906 e importantă pentru că e momentul în care arhitectura neoromânească a început să fie complet dezvoltată. Clădirile din faza asta au un aspect constant. Anii 1920 a fost apogeul de popularitate al stilului, mai multe școli, case și instituții construite după Primul Război Mondial fiind neoromânești. Uneori a fost amestecat cu Art Deco-ul, un stil la fel de popular în anii 1920.

​

Cea târzie (sfârșitul anilor 1930 și anii 1940)
Sub presiunile modernismului, stilul a devenit din ce în ce mai simplificat. Inițial,
susținătorii stilului neoromânesc au respins arhitectura modernă. Ei vedeau clădirile
moderne ca fiind creații cărora le lipsește un spirit local. Totuși, opoziția lor s-a diminuat cu
timpul, ducând la amestecuri ale celor două mișcări. Mai mulți arhitecți, fără sa renunțe
complet la elementele inspirate din tradiția locală, au adoptat materiale și tehnici noi. S-au
păstrat proporțiile și volumele neoromânești, dar ornamentele au fost puternic simplificate
sau uneori pur și simplu s-a renunțat la ele. Clădirile au fost reduse la esențe.